Casele care salvează vieți. Povestea refugiilor din Munții Retezat și Parâng

Refugiul SALVAMONT Bucura din Muntii Retezat FOTO: Carpati.org

De fiecare dată când am discutat, Viorel Morar a evitat să vorbească despre el și despre pasiunea sa pentru munte. Modest, m-a corectat ori de câte ori l-am întrebat ceva legat de refugiile construite de el, spunând că „a participat” la construirea a patru refugii în Munții Retezat și Parâng. Acum mai există doar două dintre ele: Condor și Agățat, care pot fi folosite gratuit de orice turist. Celelalte, ridicate pe Valea Rea în Munții Retezat, au fost distruse.

De profesie inginer de automatizări, a început să meargă pe munte pe când avea doar trei ani. Acum are 48 și face în jur de 20-30 de drumeții pe an. Despre legătura sa cu muntele, deveanul spune simplu: „Mă atrage să mă descurc cu un briceag și o jachetă, sună a National Geographic. Să zicem că îmi place”.


În 1983, Viorel a ridicat alături de familie (foto dreapta) și de prieteni refugiul Condor din Munții Retezat, la altitudinea de 1780 de metri, pe traseul dintre cabana Râușor și Lacul Ștevia. „Mama mea a avut ideea cu Condor, tatăl meu a zis: „Hai să-l facem”. Am vizitat zona vara, am ales iarna. E bine să vezi cum arată zona iarna, unde ai lemne, apă, acces”, povestește el.

Ajutați de turiști care au renunțat să mai vadă muntele pentru a da o mână de ajutor, refugiul a fost terminat în șapte săptămâni. La șase luni de la terminarea lucrărilor, Viorel a descoperit în jurnalul refugiului povestea scrisă de un turist care rătăcise pe furtună drumul de pe Retezat spre cabana Pietrele, îmbrăcat în pantaloni scurți. Omul a ajuns însă la refugiu, unde a mâncat o varză uscată lăsată de alți turiști, s-a învelit cu pleduri și cu un sac de dormit vechi, iar după furtună s-a întors la cabană. „Acest lucru reprezintă valoarea acelui loc, pentru cel care are o problemă”, spune Viorel.

Astfel de refugii sunt „un fel de bază de plecare pentru 2500 de metri altitudine”, explică el, rostul lor fiind de a-i adăposti pe drumeți în caz de schimbare rapidă de vreme.

Numele Condor vine de la acoperișul care seamănă cu o aripă. Ideea era ca acesta să preia vântul puternic ce vine de pe Valea Șteviei, dinspre Retezat, astfel încât să nu fie distrus de vânt. Înainte de construirea refugiului Condor, în Munții Retezat mai exista un singur refugiu care putea fi folosit liber de turiști, pe Valea Șteviei, însă acolo se dormea sub o stâncă.

Refugiul Agatat din Muntii Parang / Foto: carpati.org

Al doilea refugiu, poreclit „Agățat” deoarece stă pe o stâncă ascuțită, a fost construit în Munții Parâng în 1985-1986 (la 1750 de metri altitudine, pe traseul Groapa Seacă – Lacul Roșiile). Sprijinit pe o structură artificială din bușteni, refugiul stă ca într-un cuib. „Experiența cu Condor a arătat că apa reduce viața sistemului. Dacă nu este posibil să întreții „talpa”, mai bine am ridicat-o. Acolo, zăpada este adesea de 1,2 metri”, povestește Viorel. Pe atunci, în zonă mai exista doar un adăpost de pietre pe creasta Parângului.

Nu au existat sponsorizări sau donații: cei care au lucrat la refugii au pus și banii necesari pentru ridicarea lor. Construcția fiecărui refugiu a durat șase-șapte săptămâni. În unele cazuri, buștenii au fost cărați pe o distanță de peste doi kilometri, cu o diferență de nivel de 220 de metri, deoarece mai sus de 1800 de metri altitudine nu mai sunt decât pajiști alpine și jnepeniș.

„Dumneavoastră puteți estima că duceți două găleți în mână 20 de metri, dar 200 de metri? Dar 200 de metri și să urcați cu ele? Dar 200 de metri și să urcați printre pietre și cu teren instabil sub tălpi? Apoi, acum e cald, soarele arde la munte, acum e burniță, ploaia îți cade sub piele, nu ai energie. Unele obiecte au 20 de kilograme, dar sunt lungi și te dezechilibrează, altele sunt scurte – bolovani de 40 de kilograme puși în frânghii sau rucsac”, povestește Viorel.

Pentru a face rost de nisipul din care au făcut betonul pentru soba refugiului Condor, Viorel și un prieten al său au adunat cu lingurița zeci de kilograme de nisip din albia râurilor. La altitudini de peste 1800 de metri nisipul se găsește foarte greu, doar în bulboanele de sub pietrele din râu. Apele la munte sunt repezi, iar granitul se fărâmă foarte greu, așa că puținul pietriș a fost adunat după ce au mers kilometri întregi de-a lungul pâraielor.

„Cu mâna prin apa repede, ridicând bolovani, am petrecut două zile de neuitat, nu se poate măsura acest „fel” de a lucra”, spune el.

În prezent, Viorel estimează că la Condor ajung în fiecare an în jur de 350 de turiști, iar la Agățat – 800. Toate refugiile au paturi, veselă, sobă, mâncare lăsată de turiști, iar la Condor sunt și trei saci de dormit. Unii turiști au adus chiar ei unelte, oale și farfurii. Cei mai mulți lasă lemne de foc: „O singură dată când nu am lăsat am scris în jurnal că mă scuz. Dar e normal, e ca și cum deschizi ușa la cineva cu bagaj”.

Alții, precum alpinista Teodora Vid (prima româncă ce a urcat pe un vârf înalt de peste 8.000 de metri), au reparat ce era stricat. Teodora a refăcut izolația din bucătăria refugiului Condor. E adevărat că unele obiecte au fost furate de-a lungul timpului, dar Viorel spune senin că „e inevitabil”: „Trebuie să îți suprimi regretele când deschizi ușa”.

„Am găsit la refugiu ceva lemne (noi am lăsat o provizie consistentă). În refugiu sunt ceva provizii de hrană (conserve, plicuri etc.), vase (mai mult sau mai puțin curate – am lăsat acolo buret și detergent de vase), lumânărele, chibrituri etc. La refugiu sunt două topoare (unul sare din coada și oricum nu taie) celălalt este bun. Soba, masa, banca și priciul sunt ok, întregi și în parametri de funcționare”, intel450 pe forumul carpati.org.

Refugiile sunt deschise permanent și sunt folosite și de Salvamont. Acum, Viorel spune că ajunge de vreo trei ori pe an pe la refugii: „Ies în altă parte. Nu mă interesează să mă folosesc de ce-i acolo. Niciunul dintre cei care a participat nu merge să se folosească de ele”.

Refugiul Condor       FOTO: Carpati.org
Refugiul Condor                           FOTO: Carpati.org

În 1993, Viorel și prietenii săi au ridicat un refugiu în Munții Retezat, pe Valea Rea, la altitudinea de 2063 de metri (pe traseul Cârnic – Lacurile Văii Rele). La câteva luni după construire, refugiul a fost tăiat cu toporul și ars. Anul următor au înălțat un nou refugiu, în același loc, dar și el a avut aceeași soartă.

Autorii nu au fost identificați: „Nu am date privind „de-refugizarea” Văii Rele”, spune Viorel. După ce și al doilea a fost distrus, a luat decizia de a nu mai construi niciun alt refugiu: „Am zis că nu mai construiesc. Am plâns destul, o după-amiază întreagă până noaptea târziu”.