AcasăSocialCasa solară cu grădină înăuntru, gândită de studenți români

Casa solară cu grădină înăuntru, gândită de studenți români

-

Studenții români au realizat o casă solară care aduce natura în interior. Casa gândită de ei are panouri solare și fotovoltaice, este eficientă și autonomă energetic și este iluminată de LED-uri. Însă cel mai interesant aspect este că în ea ne simțim ca într-o grădină.

Pentru a răspunde nevoilor orășenilor care trăiesc în aglomerație, printre betoane, studenții s-au gândit să integreze în locuință un fel de seră urbană în care proprietarii se pot relaxa sau de unde ei pot culege fructe și legume.

Cu acest prototip studenții români vor participa în acest an la o competiție internațională de arhitectură solară, relatează responsabilitateasocială.ro.

Echipa de peste 50 de studenți (viitori ingineri, arhitecți, comunicatori) provine de la 3 universități din București: Universitatea Tehnică de Construcții, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și Universitatea Politehnică.

Proiectul lor se numește “EFdeN” și va reprezenta România la o prestigioasă competiție internațională de arhitectură solară și tehnologii integrate. Competiția se adresează universităților și instituțiilor de învățământ.

 

Anul acesta, “Solar Decathlon” va avea loc la Versailles. Aici, 20 de echipe din 16 țări își vor prezenta conceptele. Casele vor fi testate, monitorizate și vizitate timp de două săptămâni, după care vor fi desemnați câștigătorii.

Casa realizată de echipa din România cuprinde un parter cu bucătarie, sufragerie, sală de masă și baie, dar și un etaj cu două dormitoare și o baie. Locuința are un design interior modular, care poate fi transformat în funcție de necesități. De exemplu, masa din bucătărie este de două persoane, dar poate fi extinsă și pentru 8 invitați. Similar, canapeaua din sufragerie poate fi aranjată în mai multe feluri

Pe lângă designul inovator, prototipul EFdeN include sisteme inteligente de încălzire și de electricitate, care transforma casa într-una eficientă și autonomă energetic:

  • electricitatea necesara este generată de panouri fotovoltaice;
  • apa caldă este asigurată de panouri solare montate pe acoperiș;
  • încălzirea se realizează printr-un sistem care folosește materiale capabile să înmagazineze căldura și să o elibereze treptat iarna, iar vara să absoarbă surplusul de căldură;
  • iluminarea se face printr-un sistem hibrid, pe bază de lumină naturală și LED-uri;
  • controlarea tuturor acestor sisteme se poate face de la distanță, datorită automatizării.

Studenții au proiectat casa pentru spațiile industriale din București, astăzi neutilizate.

În perioada 17 martie – 9 iunie, prototipul va fi construit și expus publicului în parcarea Băneasa Shopping City.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...