Carne de pui contaminată cu salmonella, retrasă din magazinele Carrefour

pipote pui retrase carrefour

Foto: retail.ro / ANSVSA

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că lanțul de hipermarketuri Carrefour retrage de la vânzare un produs din carne de pui infectat cu salmonella.

Salmonella este un gen de bacterie intestinală care cauzează unele boli infecțioase (febră tifoidă, paratifos, intoxicații alimentare). Salmonella este cauza celor mai răspândite toxiinfecții alimentare și poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (salmoneloză).

Carrefour România S.A. retrage de pe piață și recheamă de la consumatori produsul cu
datele de identificare de mai jos:

Denumire produs: PIPOTE PUI 500G COPANEX
Cod EAN: 7896589533311
Lot/DLC: 080921 / 15.06.2022

Societatea COPANEX S.R.L. a fost cea care a inițiat retragerea de la comercializare a produsului „PIPOTE PUI 500G „, ca urmare a evidențierii prezenței Salmonella Enteritidis în produs.

Persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Pentru informații suplimentare puteți contacta Carrefour România S.A. La adresa de e-mail clienti@carrefour.com.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version