Carmen Dan și-a cerut scuze civililor și jandarmilor care au avut de suferit în timpul protestului din 10 august

Ministrul de Interne, Carmen Dan. FOTO: Gov.ro

Ministrul de Interne, Carmen Dan. FOTO: Gov.ro

După mai mult de o săptămână de la intervenția brutală a jandarmilor în Piața Victoriei, ministrul de Interne, Carmen Dan, și-a făcut timp să rostească, cu jumătate de gură, o scuză către oamenii care protestau pașnic și care au avut de suferit în 10 august.

„Vreau să fie foarte clar, acest raport nu are rolul de a stabili vinovății”, a spus Carmen Dan, ministrul de Interne, într-o declarație de presă.

„Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit, fie ei civili sau militari”, a continuat reprezentanta Guvernului, adăugând: ”Nu am nicio ezitare să prezint acest raport, dacă acest lucru îmi va fi solicitat”.

Fluturând raportul, care conține și informații secrete și astfel nu poate fi făcut public, Carmen Daniela Dan a explicat că ”au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut și s-au făcut trei arestări”.

Carmen Dan: 5 situații în care jandarmii au comis abuzuri

”Până acum Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Aceste persoane se află în proces de identificare”, a continuat ministrul de Interne, precizând că ”față de acțiunile jandarmilor a fost începută o verificare internă și au fost identificate 5 situații de comitere de abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis acte de violență”.

Carmen Dan a repetat și scuzele invocate zilele trecute de reprezentanții Jandarmeriei, care au dat vina pe protestatarii pașnici că nu s-au delimitat de persoanele violente.

Ministrul de Interne a mai spus și că ”fluxul informațional despre riscurile protestului a vizat aspecte generale fără noutăți, fără a surprinde aspecte grave”, precizând că ”informațiile primite înainte de 10 august nu au indicat o eventuală criză de ordine publică ce ar putea amenința stabilitatea publică, politică, socială”.

Carmen Dan a făcut apoi o cronologie a evenimentelor din 10 august, neaducând niciun element nou față de cele cunoscute deja publicului de zile bune.

Ministrul de Interne a prezentat și un top al manipulărilor care au circulat pe rețelele de socializare și în anumite publicații, o slabă încercare de a reabilita imaginea instituției pe care o conduce, vinovată de numeroase dezinformări în zilele de după evenimentele din 10 august.

Ministrul Carmen Dan nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version