Anunț. Care sunt zilele libere de sărbători și când se lucrează

zile libere crăciun
Foto: jill111 / pixabay.com

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că zilele de 27, 28 și 29 decembrie nu vor fi zile libere.

Cele 3 zile menționate pică miercuri, joi și vineri.

„27, 28, 29 decembrie NU vor fi zile libere! Ministerul Muncii și Justiției Sociale nu a elaborat vreo hotărâre de guvern în acest sens și nici nu intenționează să o facă. Aceste zile sunt foarte importante pentru ordonatorii de credite care trebuie sa închidă anul bugetar și este necesar ca Trezoreria să lucreze”, a anunțat ministrul Muncii pe rețeaua de socializare Facebook.

De sărbători zile libere vor fi doar următoarele, conform Codului Muncii:

25 decembrie, prima zi de Crăciun – luni
26 decembrie, a doua zi de Crăciun – marți
1 ianuarie, prima zi de Anul Nou – luni
2 ianuarie, a doua zi de Anul Nou – marți

Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, de Crăciun, vremea va fi destul de caldă, iar în ultimele zile ale anului, inclusiv de Revelion, în majoritatea zonelor țării e posibil să apară ploaia.

Vremea de Crăciun în Transilvania. În această săptămână va fi rece. Însă de sărbători vremea se va încălzi ușor. Temperaturile medii vor fi între 2 și 6 în timpul zilei, iar noaptea va fi mai rece. În ultimele zile sunt așteptate și ninsori.

Vremea de Crăciun în Maramureș. Între 25 și 29 decembrie vor fi medii cuprinse între 3 și 7 grade Celsius ziua și între -3 și 0 grade noaptea. E posibil să ningă înainte de sărbători, între 20 și 23 decembrie. De asemenea, în ultimele zile ale anului există probabilitatea de precipitații mixte.

Vremea de Crăciun în Banat. Între 25 și 29 decembrie se anunță o creștere a temperaturilor. Se vor înregistra medii între 4 și 9 grade Celsius în timpul zilei și de la -2 la 2 grade noaptea. Temperaturile ar putea scădea în ultimele patru zile ale anului.

Vremea de Crăciun în Moldova. După 25 decembrie vor fi temperaturii medii cuprinse între 2 și 8 grade Celsius. Sunt slabe șanse să ningă, cu excepția zilelor de 22 și 23 decembrie, înainte de sărbători. Spre sfârșitul anului ar putea apărea precipitații mixte.

Vremea de Crăciun în Dobrogea. Săptămâna aceasta va fi rece. De pe 25 decembrie vor crește temperaturile, maximele vor fi cuprinse între 4 și 8 grade Celsius, iar minimele între -2 și 2 grade. Spre sfârșitul anului, după Crăciun, e posibil să apară ploi.

Vremea de Crăciun în Muntenia. Săptămâna aceasta, valorile termice pe timpul zilei vor fi cuprinse între 0 și -4 grade, iar noaptea între -6 și -3 grade. După 25 decembrie se estimează o încălzirea ușoară, cu temperaturii medii între 4 și 8 grade, iar noaptea între -5 și -1. La sfârșitul anului și-ar putea face apariția ploile.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.