AcasăAlegerile editorilorCare sunt județele care vor avea cei mai mulți parlamentari, după alegerile...

Care sunt județele care vor avea cei mai mulți parlamentari, după alegerile de duminică

-

Alegerile parlamentare din 6 decembrie vor pune față în față mii de candidați în cele 43 de circumscripții electorale, însă doar 465 dintre ei vor ajunge să facă parte din viitorul Legislativ al României.

Potrivit legii privind organizarea alegerilor, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori dintr-o circumscripție, iar un senator este ales la fiecare 168.000 de locuitori. Niciun județ nu poate avea, însă, mai puțin de doi senatori și 4 deputați.

În această situație sunt județele Tulcea, Giurgiu, Călărași, Covasna, Mehedinți, Covasna și Sălaj.

Alba, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Gorj, Harghita, Ilfov, Satu Mare, Teleorman și Vrancea vor da câte doi senatori și câte cinci deputați, în timpă ce județele Olt, Hunedoara și Botoșani au dreptul la 3 senatori și 6 deputați.

În Vaslui, Maramureș, Dâmbovița, Arad și Buzău vor fi aleși câte 3 senatori și 7 deputați, județul Neamț are un deputat în plus. Județul Mureș are 4 senatori și 8 deputați, în timp ce Argeș, Brașov, Bihor și Galați vor trimite la Palatul Parlamentului un deputat în plus.

Cele mai bine reprezentate județe din România în Legislativul 2020-2024 vor fi:

Iaşi, cu 5 senatori şi 12 deputaţi;
Constanţa, cu 5 senatori şi 11 deputaţi;
Prahova, cu 5 senatori şi 11 deputaţi;
Cluj, cu 4 senatori şi 10 deputaţi;
Suceava, cu 4 senatori şi 10 deputaţi;
Timiş, cu 4 senatori şi 10 deputaţi;
Bacău, 4 senatori şi 10 deputaţi;
Dolj, cu 4 senatori şi 10 deputaţi.

Municipiului București, care reprezintă circumscripţia electorală nr. 42, îi revine cel mai mare număr de parlamentari: nu mai puțin de 13 senatori şi 29 deputaţi.

Diasporei, care reprezintă circumscripția electorală 43, îi revin 2 senatori și 4 deputați.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...