Care este singura facultate din România inclusă în cel mai prestigios clasament universitar din lume

Academia de Științe Economice București. Foto: ase.ro

În Top Shanghai, cel mai important clasament universitar din lume, este prezentă, pentru al doilea an consecutiv, și Academia de Sudii Economice din București.

Top Shanghai 2018 evaluează instituțiile de învățământ superior cu rezultate notabile în ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale.

ASE a fost inclusă între primele 500 de universități din lume în patru domenii: Știinţe Economice, Administraţie publică, Administrarea afacerilor şi Management.

Academia de Studii Economice din București se află pe locul locul 201-300 în domeniul Ştiinţe economice. În top sunt prezente cele mai valoroase 500 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume.

ASE, singura reprezentantă a României în Top Shanghai 2018

Americanii domină fruntea clasamentului, cu Harvard University, University of Chicago şi University of California, Berkeley, pe primele trei locuri.

ASE este prezentă și în topurile de Administraţie publică (locul 151-200), Administrarea afacerilor (locul 201-300) şi Management (locul 401-500).

Clasamentul ia în calcul peste 4.000 de universități din întreaga lume și le aranjează după următoarele criterii:


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version