Care este cea mai apreciată mâncare românească la nivel mondial

FOTO: Wikimedia Commons
FOTO: Wikimedia Commons

Unul dintre cele mai apreciate topuri culinare din lume, TasteAtlas, în care sunt cuprinse peste 10.000 de preparate și băuturi din întreaga lume a cuprinse și câteva feluri de mâncare românești.

Pe locul întâi în clasamentul celor mai bune preparate românești prezentate de TasteAtlas se află mujdeiul, prezentat drept varianta românească a sosului de usturoi.

Pe locul doi în top 10 cele mai apreciate preparate românești se află plăcinta aromână, cunoscută la noi și sub numele de plăcintă macedoneană. Aceasta este o plăcintă tradițională umplută cu praz sau spanac, ouă, brânză și smântână și coaptă în cuptor. 

Pe locul trei se află bulzul – un fel de mâncare tradițională românească din mămăligă, cu o umplutură cremoasă.

În clasamentul celor mai bune preparate românești mai intră ciorba rădăuțeană, sarmalele, plăcinta, zacusca, papanașii, micii și covrigii.

În ceea ce privește clasamentele internaționale, în topul celor mai bune supe tradiționale din lume, pe locul 12, se află ciorba rădăuțeană, pe locul 56, se află supa de pui cu tăiței, iar locul 55 este ocupat de ciorba de porc cu afumătură, pe locul 75 apare ciorba de burtă, iar locul 86 este ocupat de ciorba de văcuță.

În clasamentul aperitivelor, România e reprezentată pe locul 12 cu fasolea bătută, pe 18 cu salata de vinete și pe locul 25 cu salata de icre.

De asemenea, urda românească ocupă locul 32 în topul celor mai bune brânzeturi.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.