Cele mai bănoase meserii. Topul celor mai mari salarii din România

FOTO: GreatNews lei bani leu
FOTO: GreatNews

Potrivit datelor Inspecției Muncii,  cel mai mare salariu brut înregistrat în 2016 a fost de 172.477 de lei pe lună și a fost obținut de un director general al unei companii cu activități în consultanță pentru afaceri.

Potrivit datelor obținute de News.rope locul al doilea în clasamentul cel mai mari salarii din 2016, este un venit de 166.103 de lei pe lună și i-a revenit unui director al departamentului de Cercetare – Dezvoltare al unei companii care are un domeniu de activitate ce cuprinde de la fabricarea de mașini de uscat pentru lemn, celuloză, hârtie sau carton până la fabricarea aparaturii de lansare a avioanelor.

Un director general adjunct al unei companii care se ocupă cu vânzări de produse alimentare și tutun a încasat al treilea cel mai mai mare salariu în 2016. Acesta a avut un venit brut lunar de 149.070 lei.

În top, cu salarii brute de aproximativ 126.000 de lei se mai află și directorul unei fabrici de biscuiți și produse din patiserie, directorul unui departament de cercetare și dezvoltare din domeniul produselor chimice, doi fotbaliști, managerul unei companii de IT și un președinte de bancă.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, centralizate de jurnaliștii de la Ziarul Financiar, Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Sibiu sunt zonele în care angajaţii au obţinut anul trecut cele mai mari salarii nete, cu valori cuprinse între 2.138 de lei şi 2.857 de lei net pe lună.

Acestea sunt și singurele județe în care salariul mediu a depășit valoare de 2.000 de lei net pe lună. La polul opus se află Harghita, Teleorman, Suceva, Neamț și Vrancea, unde salariile medii ale angajaților sunt cuprinse între 1.483 de lei și 1.544 de lei net pe lună.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.