Candidatul USR-PLUS care s-a trezit cu 0 voturi chiar la secția unde a votat el: „Nici eu nu m-am votat?”

sandu crăciun

Foto: Sandu Crăciun / Facebook

Sandu Crăciun, candidat din partea USR-PLUS, a constatat cu stupoare că are zero voturi chiar la secția unde au votat el și familia sa.

El a candidat atât la funcția de primar al orașului Piatra Olt din județul Olt, cât și pentru funcția de consilier local din partea aceleiași alianțe. La finalul alegerilor, a aflat că a primit zero voturi pentru funcția de consilier local chiar la secția unde a votat el însuși.

Candidatul USR-PLUS susține că ar fi trebuit să aibă cel puțin 4 voturi venite din partea lui, a soției, a fiului și a fiicei sale.

În mod ciudat însă, procesul verbal încheiat la finalul numărătorii voturilor arată că alianța USR-PLUS nu a obținut niciun vot la consiliul local, unde pe listă s-a aflat și Sandu Crăciun.

„Rezultatul votului de la Piatra Olt poate fi uluitor, din păcate! Eu, candidat la funcția de primar al orașului Piatra Olt și respectiv la funcția de consilier local din partea Alianței USR-PLUS, am fost arondat pentru a-mi exprima votul la secția nr. 101 din Piatra Olt. La aceeași secție de votare au fost arondați și soția mea împreună cu fiul și fiica mea. Rezultatul pentru alegerea consilierilor locali, înscris pe procesul verbal, semnat și ștampilat de membrii comisiei împreună cu locțiitorul și președintele de secție: Alianța USR-PLUS: 0!!!! Cu alte cuvinte, nici eu nu m-am votat???? Felicitări Biroului Electoral Local pentru munca depusă!!! Domnule judecător Arabela Fănel, vi se pare normal ce s-a întamplat????”, a comentat Sandu Crăciun pe rețeaua de socializare Facebook.

El a și prezentat mai multe documente care să ateste aceste nereguli.

Nu doar la Piatra Olt au apărut suspiciuni de fraudă la aceste alegeri. Cazul cel mai cunoscut – și deocamdată rămas nerezolvat – este cel de la sectorul 1 din București, unde USR-PLUS a reclamat că s-a încercat furarea de voturi de la candidații USR-PLUS.

Acum, după ce a reieșit că Clotilde Armand a câștigat – matematic – primăria sectorului 1, și Dan Tudorache, candidatul PSD, a cerut renumărarea voturilor. Biroul Electoral nu a luat până la această oră o decizie.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version