AcasăAlegerile editorilorCând va începe vaccinarea copiilor în România

Când va începe vaccinarea copiilor în România

-

Copiii cu vârste curpinse între 12 și 15 ani vor putea fi vaccinați începând din această vară, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din România.

”Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani, și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a spus Gheorghiță, la postul Digi24.

Medicul militar a declarat că vaccinul produs de Pfizer împotriva coronavirusului are o eficiență de sută la sută în cazul copiilor cu vârste între 12 și 15 ani.

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a atras atenția că persoanele vaccinate trebuie să poarte în continuare mască.

”Nu este cazul ca persoanele vaccinate să renunțe la mască. Ar fi o decizie greșită, chiar și în plan individual, nu neapărat doar din punct de vedere al riscului comunității respective”, a spus medicul.

”La nivel individual nu putem să știm dacă suntem în procentul celor 95% care am dezvoltat anticorpi protectori, sau suntem în procentul celor de 5% care nu avem un nivel suficient de protecție de anticorpi, mai ales dacă facem parte din categoria celor mai vulnerabili, celor cu boli care scad imunitatea”, a adăugat Gheorghiță pentru sursa citată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...