Ministrul Educației, Monica Anisie, a venit cu precizări legate de modalitatea în care se va încheia anul școlar. La școală vor reveni doar elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, iar ceilalți, inclusiv studenții, își vor continua studiile de la distanță, fără să se întoarcă în sălile de curs.
„Am luat în calcul și măsurile pe care state precum Italia, Portugalia, Ungaria, Letonia, Malta le-au luat în contextul pandemiei COVID-19. Cursuruile realizate în unitățile de învățământ rămân suspendate, însă continuă învățarea asistată de tehnologie.
Elevilor fără posibilități, Ministerul și școlile le vor oferi calculatoare”, a declarat ministrul Monica Anisie.
Ministrul a mai spus că se va recupera toată materia neparcursă în această perioadă. Ministerul Educației va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conținuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor.
Mediile vor fi încheiate cu minimum două note sau calificative, dar nu se vor mai da teze. Studenții își vor continua cursurile online, iar examenele se pot susține online. Fiecare Universitate va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene.
Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie, iar Bacalaureatul va începe cu probele scrise pe 22 iunie și va continua cu probele de competență.