Când se schimbă ora? Tot ce trebuie să știi despre schimbarea orei

Schimbarea orei 2019. Foto: Pixabay

Schimbarea orei 2019. În această noapte, de sâmbătă spre duminică, între 26 și 27 octombrie, în România se schimbă oră, iar țara noastră va fi din nou la ora standard a Europei de Est.

Schimbarea orei are loc în fiecare an în ultima duminică a lunii octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00. România va reveni la Timpul Legal Român, UTC +2.

România face parte din țările care aplică schimbarea orei, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă și invers, de mai multe decenii, având ca obiectiv economisirea energiei.

Chiar și așa, țara noastră și celelalte din spațiul comunitar care o folosesc ar putea renunța la anualele schimbări de oră. Parlamentul European a votat chiar o rezoluție care face posibil acest lucru.

Când se schimbă ora? România ar putea renunța la schimbarea orei

Sondajele de opinie făcute în jurul schimbării orei au dus la rezultate clare: opt din zece oameni sunt în favoarea renunțării la acest obicei.

Eurodeputatii au votat, la 26 martie 2019, renuntarea la schimbarea orei de doua ori pe an, incepand cu 2021. Fiecare stat membru urmeaza sa decida pe ce ora va ramane – ora standard sau ora de vara.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916, dar și Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia și Turcia au folosit sistemul.

Schimbarea orei poate avea efecte negative asupra corpului uman, printre care tulburari de ritm cardiac și modificări ale calității somnului, astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, moficarea apetitului şi chiar ideaţie suicidară.