Când s-ar putea redeschide școlile

FOTO: Gov.ro
FOTO: Gov.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus că școlile s-ar putea redeschide la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie și că urmează să aibă o discuție cu ministrul Educației pe acest subiect.

„Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3, întrebat când s-ar putea deschide școlile.

Ministrul a mai precizat că trebuie să se stabilească cum pot intra copiii în școli, dacă vor învăța în mai multe schimburi, dar și alte amănunte.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a mai afrimat Nelu Tătaru.

Și premierul Ludovic Orban a declarat că elevii și studenții vor încheia studiile pentru anul acesta și nu s-a pus „niciun moment” în discuție să se înghețe anul școlar.

„Cu siguranţă, am spus că noi nu am avut niciun moment în evaluare această posibilitate de îngheţare a anului şcolar. Obiectivul nostru este să asigurăm toate condiţiile posibile astfel încât elevii, studenţii să încheie anul şcolar, să poată să dea examenele care trebuie date, examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, sigur, în condiţiile care vor fi permise de contextul epidemiologic, pentru că nu riscăm ca toţi copiii noştri să piardă un an şcolar”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1.