AcasăEconomicCând începe programul Rabla

Când începe programul Rabla

-

Administrația Fondului pentru Mediu a propus deja bugetele pentru programele Rabla Plus și Rabla Clasic.

Programele Rabla 2024 vor începe încă din februarie, după ce Guvernul va aproba bugetul AFM, a declarat Laurenţiu Neculaescu, şeful instituţiei.

Şi în acest an, beneficiarii pot primi tichete în schimbul autoturismelor uzate pe care le dețin, vouchere care pot fi utilizate pentru achiziționarea de mașini noi, fie cu motor termic, fie hibride sau electrice. 

„Am avut deja prima întâlnire din acest an cu Asociația ACAROM unde sunt producătorii de mașini (Dacia, Renault, Ford) în care am discutat micile modificări pe sesiunea nouă a Programului Rabla.

După cum știți, la sfârșitul anului trecut a fost o Ordonanță de urgență care a diminuat prima de casare aferentă unei mașini pentru programul de Rabla Plus unde o persoană fizică își achiziționa o mașină electrică, de la 10.000 euro la 5.000 de euro.

I-am notificat despre modificările apărute în cadrul ghidurilor de finanțare și, cel mai probabil, după ce avem buget, în luna februarie vom lansa Programul Rabla.

Sunt două programe. Rabla Clasic, cel unde discutăm de mașini clasice, cu combustie internă, și Rabla Plus unde avem mașini electrice. La Rabla clasic avem anul acesta un buget propus de noi, Administrația Fondului de Mediu, de 300.000.000 lei. Nu s-au schimbat condițiile, au rămas aceleași ca și cele din sesiunea trecută. 7.000 de lei pentru casarea unei mașini și 10.000 de lei pentru casarea a două mașini pentru achiziția unui autoturism nou.

Condițiile s-au schimbat la Rabla Plus, unde discutăm de mașini electrice, hibride, plug-in și motociclete electrice. Acolo s-a diminuat prima de casare de la 10.000 de euro la 5.000 euro, 25.500 lei mai exact, pentru achiziția unei mașini electrice full și 13.000 lei pentru achiziția unei mașini hibrid sau a unei motociclete electrice.

În fiecare an am promis că vom reduce puțin din bugetul Rabla Clasic și vom crește bugetul Rabla Plus pentru că acesta este trendul. Am propus borna de 1 miliard de lei pentru bugetul alocat Rabla Plus. De reținut că programul se adresează atât producătorilor cât și importatorilor” a declarat într-un interviu acordat DC News șeful AFM.

Potrivit acestuia, bugetul propus pentru Rabla Plus 2024 este de 1 miliarde de lei, cel pentru Rabla Clasic este de 300 milioane de lei și cel pentru tractoare de 500 de milioane de lei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...