Când ar putea trece România la moneda Euro

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că România trebuie să adere la zona euro „numai după ce și veniturile cetățenilor români vor fi comparabile cu cele din alte state”.

„Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susțină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii Europene și să arătăm că toți avem același scop, o uniune în care statele membre au aceeași țintă.

Sarcina noastră e dublă, de a vedea cum putem face ca această trecere la euro să fie cât mai lină pentru cetățeni”, a declarat premierul Grindeanu la prima reuniune a comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat că adoptarea monedei euro în România necesită o abordare prudentă, iar nivelul de trai reprezintă un parametru esenția și nu contează doar cât de repede crește economia.

„Referitor la problematica intrării în zo­na euro, în ceea ce priveşte evoluţia în timp a abordărilor acesteia, tendinţa nu este de aban­donare a acestui obiectiv, ci de tratare a sa într-o manieră mai prudentă, mai cuprin­ză­toare şi responsabilă.

S-a întâmplat astfel în­trucât, după izbucnirea crizei economice şi financiare globale, a devenit clar că pentru a be­neficia de avantajele adoptării euro nu este nicidecum suficient să fie îndeplinite, în sens restrâns, criteriile de la Maastricht.

De fapt, se impune îndeplinirea durabilă şi nu accidentală, forţată sau temporară a criteriilor de convergenţă nominală, ceea ce înseamnă crearea condiţiilor pentru convergenţa reală”, a declarat guvernatorul BNR la o sesiune ştiinţifică cu tema „România în Uniunea Europeană”.

Finanțistul Valentin Lazea, economist-şef al BNR, spune că mulţi decidenţi ai României pot considera confortabil statutul de economie periferică a Europei pe care îl avem în prezent. Riscurile sunt, însă, foarte mari. „Ce ne este nouă rău acuma când, vorba aia, Uniunea Europeană ne dă bani?

Păi nu ar fi bine, zic eu, pentru că am deveni ca un electron liber care se deplasează pe orbite din ce în ce mai excentrice. În timp ce nucleul Europei se coagulează, noi am deveni un electron liber tot mai expus unei eventuale expulzări”, a declarat Valentin Lazea, potrivit Capital.ro.

Economistul Daniel Dăianu, membru CA al BNR afirmă că „dacă am avea o creştere economică în termeni reali de 5%, am avea nevoie de 9 ani” pentru a trece în zona euro. „Dacă intervin şi alte considerente politice şi geopolitice, sigur se poate imagina şi un alt timp de parcurgere a acestei perioade”, mai adaugă Daniel Dăianu.

Pentru a putea adopta moneda euro, România trebuie să aibă o preţuri stabile, un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB, un curs stabil şi o rată bună a dobânzilor pe termen lung.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version