AcasăSocialCând ar putea fi redeschisă circulația pe Valea Oltului

Când ar putea fi redeschisă circulația pe Valea Oltului

-

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a arătat încrezător că termenul inițial pentru ridicarea restricțiilor de circulație pe Valea Oltului va fi respectat, anunță Turnul Sfatului. 

El spune că cel mai târziu în ziua de vineri, 9 august 2024, se va relua circulația pe DN7 și pe timp de zi, sub monitorizare zilnică și sub protecția unor sisteme amplasate peste rigolele de la baza versanților.

„Suntem la jumătate din perioada în care au fost instituite restricții, iar lucrările au un avans de 52%. Termenul limită de finalizare este 9 august și eu cred că se vor înscrie în acest termen.

Am avut noroc și de vreme bună, ceea ce a permis să se lucreze timp de 14 ore pe zi, la foc maxim.

Noi am luat această decizie de a introduce restricțiile după ce ne-am consultat cu foartă multă lume, cu specialiști, și a fost aleasă soluția care să nu pună în pericol viața celor care au drum în această zonă”, a spus Grindeanu, care a susținut din nou că statul ar fi fost pus să plătească daune de 80 de milioane de euro, deoarece nu asigură front de lucru constructorului, dacă ar mai fi fost amânate defrișările pentru care au fost instituite restricțiile.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...