AcasăPoliticăCălin Georgescu a fost ridicat de procurori. Ce acuzații îi aduc anchetatorii

Călin Georgescu a fost ridicat de procurori. Ce acuzații îi aduc anchetatorii

-

Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale de anul trecut, a fost ridicat de procurori. Acest a fost oprit în trafic și urmează să fie dus la audieri.

Potrivit unor surse judiciare, Călin Georgescu este acuzat de:

Inițierea sau constituirea unui organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup
Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste
ambele din art 3 și 5 din OUG 31/2002
Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații, art 6 din LG 157/2018

Astăzi, Parchetul General a efectuat zeci de percheziții la gruparea mercenarului Horațiu Potra, șeful echipei de securitate a lui Călin Georgescu.

După începerea perchezițiilor, Georgescu a transmis un mesaj simpatizanților săi pe rețelele de socializare.

„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale.

Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă – mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie.

Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă. Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei!”, a transmis Călin Georgescu cu câteva ore înainte să fie oprit în trafic.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...