AcasăAlegerile editorilorIdeea genială a unui antreprenor român. Afacerea neobișnuită care îi aduce 50.000...

Ideea genială a unui antreprenor român. Afacerea neobișnuită care îi aduce 50.000 de €

-

Mitruț Paici din București a lansat în 2013 afacerea „Călcătoria”, care – după cum îi spune și numele – oferă servicii de călcat haine.

Brandul „Călcătoria“ a început să funcţioneze la începutul anului 2013, în urma unei investiţii de 10.000 de euro, iar anul trecut afacerea antreprenorială a generat o cifră de afaceri de 50.000 de euro, relatează „Ziarul financiar”.

„Ideea de business era diferită la început, ne gândeam la un concept prin care clientul să vină la noi, însă am renunţat pentru că am ajuns la concluzia că este o pierdere de timp pentru client, iar noi exact asta încercăm să îi oferim, timp de care să se poată bucura aşa cum doreşte. Călcatul hainelor necesită mult timp alocat mai ales atunci când nu ai aparatură adecvată“, a povestit Mitruţ Paici, fondatorul şi mana­gerul afacerii Călcătoria, pentru sursa citată.

Acum, hainele sunt preluate de la clienţi, sunt călcate, iar apoi le sunt trimise înapoi clienților. „Călcătoria“ este administrată printr-un PFA.

Până în acest mo­ment Mitruț Paici a investit aproximativ 30.000 de euro în afacere, sumă care a inclus şi maşinile care transportă hainele.

Călcătoria – tarife pe kilogram

Firma livrează haine călcate oriunde în București, în 48 de ore de la preluarea comenzii. Potrivit informațiilor de pe siteul calcatoria.ro, tarfiul este de 25 de lei / kilogram de haine, iar prima comandă are un preț promoțional (22 de lei / kg).

Cantitățile care depășesc 8 kilograme de haine se taxează cu 20 de lei / kg. Pentru cantități mai mari prețul scade și mai mult. De exemplu, pentru 25 de kilograme ajunge la 17 lei / kg.

Rufele sunt călcate conform preferințelor fiecărui client în parte.

În costul comenzii sunt incluse, la alegere:
– apretarea rufelor de călcat;
– parfumarea rufelor călcate;
– retușuri;
– rufele călcate cu sau fără dungă;
– rufele returnate împachetate sau pe umerașe;
– returnarea și refolosirea umerașelor.

călcătoria mitruț paici
Foto: Călcătoria (Facebook)
călcătoria mitruț paici
Foto: Călcătoria (Facebook)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...