Lanțul de îmbrăcăminte C&A a anunțat că va renunța, începând cu data de 1 martie, la sacoșele din plastic, pe care le va înlocui cu sacoșe din hârtie, contra cost.
„Începând cu 1 Martie 2018 C&A România renunță la sacoșele din plastic și introduce sacoșele din hârtie, contracost. Pentru sacoșele mici clienții vor achita 0,50 lei, iar pentru cele medii sau mari 1 leu. C&A România va oferi astfel sacoșe realizate din hârtie reciclată făcând încă un pas către respectarea principiilor sustenabilității și protejării mediului”, a anunțat compania, într-un comunicat de presă citat de hotnews.ro.
Luni, Senatul a adoptat un proiect de lege al Guvernului prin care pungile de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, vor fi interzise atât la introducerea pe piața națională (începând cu 1 iulie 2018), cât și la comercializare (1 ianuarie 2019). Camera Deputaților este decizională.
Interdicția nu vizează pungile de transport din plastic fără mâner.
Pungile de transport din plastic sunt acele pungi de transport, cu sau fără mâner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare.
Pungile de transport din plastic subțire sunt cele sub 50 de microni, iar cele din plastic foarte subțire au sub 15 microni.
C&A: „Pădurile sunt indispensabile pentru oameni”
„Tranziția de la sacoșe din plastic la sacoșe din hârtie reprezintă o acțiune extremă de eficiență în protejarea mediului înconjurător. Sacoșele din plastic odată ajunse în natură poluează pe termen lung și se descompun într-un timp și mai îndelungat. În afară de asta, sunt un pericol pentru toate viețuitoarele pământului deorece acestea pot confunda deșeurile din plastic cu hrana. Pentru producerea sacoșelor din hârtie se folosește ca materie primă o resursă prețioasă – lemnul – care nu poate fi disponibilă pe o perioadă nedeterminată. Pădurile sunt indispensabile pentru oameni, animale dar și pentru plante”, se mai arată în comunicatul C&A.
„În România, obiectivul nostru este să reducem cu până la 60% utilizarea sacoșelor din plastic. De aceea, atingerea acestui target va însemna că vom impacta mediul în mod pozitiv și vom crește calitatea vieții locuitorilor. Trebuie să creștem și interesul pentru această parte a ecologiei și să atragem atenția asupra ei. Împreună pentru mediul înconjurător!”, a declarat Norbert W. Scheele – Director of Country pentru C&A CEE.
Marți, 16 ianuarie, Comisia Europeană a adoptat prima strategie la nivel european privind materialele plastice.
Conform noilor planuri, toate ambalajele din plastic de pe piața UE vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosință va fi redus, iar utilizarea intenționată a microplasticului va fi limitată.
România interzice pungile din plastic. Iată calendarul dispariției
Foto: StockSnap / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: