Bursa de la București a intrat în rândul piețelor emergente

bursa
Foto: Pixabay

Vești bune pentru economia românească. Bursa de Valori București a fost promovată de la statutul de piață de frontieră la cea de piață emergentă secundară.

Liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, FTSE Russell, a decis că din 20 septembrie 2020, Bursa de Valori București (BVB), unde sunt listate 84 de companii doar pe piaţa principală, care au împreună o capitalizare de 36 de miliarde de euro, să fie eliminată din indexul FTSE Frontier şi includerea în indexul FTSE Global Equity Index Series (GEIS).

Comitetul de Reclasificare al FTSE a decis că Bursa de la Bucureşti a îndeplinit criteriul de lichiditate, unde a trecut de la „restricţionat”, la „îndeplinit”.

BVB îndeplinește cele nouă criterii de eligibilitate, iar FTSE a decis promovarea pieței din România.

Doar trei companii listate la Bursa de la București sunt eligibile pentru introducerea în indexul FTSE Global All Cap. Acestea sunt Romgaz, BRD-SocGen și Banca Transilvania, însă o decizie în cazul acestora va fi luată în baza situaţiei companiilor pe bursă la data 30 iunie 2020.