Bunică obligată de instanță să șteargă fotografiile cu nepoții publicate pe Facebook

bunică nepot
Foto: tookapic / pixabay.com

O bunică din Olanda este obligată de o instanță de judecată să șteargă fotografiile cu nepoții săi pe care le-a publicat pe rețelele de socializare Facebook și Pinterest fără acceptul părinților copiilor, relatează BBC.

Cazul a ajuns în instanță după ce bunica și fiica sa nu s-au înțeles în privința publicării fotografiilor respective.

Judecătorii au luat decizia în baza Regulamentului Uniunii Europene cu privire la Protecția Datelor cu Caracter Personal (GDPR). Un expert a declarat că hotărârea judecătorilor reflectă „poziția pe care au avut-o de-a lungul multor ani” și instanțele de judecată europene.

Disputa dintre bunică și fiica sa a ajuns în sala de judecată după ce femeia a refuzat să șteargă fotografiile cu nepoții săi pe care le postase pe rețelele de socializare. Mama copiilor îi ceruse de mai multe ori mamei sale să le scoată de pe Facebook și Pinterest.

Judecătorii au arătat că, publicând fotografiile pe rețelele de socializare, ele au o audiență mai mare și pot ajunge la diverse persoane.

„În ceea ce privește Facebook, nu poate fi exclus faptul că fotografiile publicate pot fi distribuite și pot ajunge la terți”, și-a explicat decizia instanța de judecată.

Bunica trebuie acum să șteargă fotografiile sau să plătească o amendă de 50 de euro pentru fiecare zi în care nu face acest lucru, până la un maximum de 1.000 de euro.

Dacă va posta și alte imagini cu minorii, ea va fi amendată cu 50 de euro în plus pentru fiecare zi.

„Cred că această decizie îi va surprinde pe mulți oameni care probabil că nu se gândesc prea mult înainte să publice fotografii”, a declarat pentru BBC avocatul Neil Brown.

„Dincolo de hotărârea legală, nu ar fi corect ca acești oameni care au publicat fotografiile să își spună: „Ei bine, el sau ea nu mai vrea ca fotografiile să fie publice!”? De fapt, lucrul corect – lucrul uman – ce trebuie făcut este să șteargă fotografiile”, a mai spus el.

Foto: tookapic / pixabay.com