Bulgaria a anunțat când își deschide sezonul estival 2020

plajă
Foto: pauloduarte / pixabay.com

Autoritățile bulgare au anunțat că intenționează să deschidă sezonul turistic estival la data de 1 iulie, relatează agenția de presă RIA Novosti.

Turismul reprezintă 12% din Produsul Intern Brut al Bulgariei, iar în acest sector lucrează 11% din forța de muncă a țării.

Din acest motiv este foarte important ca acest sector economic să își reia activitatea cât mai repede posibil, a declarat Nikolina Angelkova, ministrul Turismului din Bulgaria.

Nikolina Angelkova i-a sfătuit pe bulgari ca, în acest an, să își aleagă propria țară ca destinație de vacanță. Ea a mai spus că se bazează și pe turiștii care vor veni din țările vecine, potrivit Sofia Globe.

Potrivit celor mai recente date, Bulgaria are până acum 1.387 de cazuri de SARS-CoV-2, iar 58 de oameni și-au pierdut viața.

La data de 13 martie Parlamentul bulgar a aprobat inițiativa Guvernului de a introduce starea de urgență pe teritoriul țării pentru o perioadă de o lună de zile. Apoi, starea de urgență a fost prelungită până la data de 13 mai.

Pe 17 aprilie au fost interzise intrarea și ieșirea din Sofia, însă pe 21 aprilie aceste restricții au fost relaxate, iar oamenii au avut voie să intre în capitală cu mașinile personale în interes de serviciu dacă completau o declarație.

Ce se întâmplă în România

În România, ridicarea restricțiilor din acest domeniu rămâne o necunoscută. Deși premierul Ludovic Orban a vorbit despre posibilitatea de a redeschide hotelurile mai repede decât restaurantele și barurile, autoritățile nu au oferit o dată certă. S-a vorbit și despre posibilitatea ca hotelurile să cazeze, la început, numai câte o persoană în cameră (cu excepția familiilor).

De asemenea, Orban a mai spus că după 15 mai se va putea circula între localități, însă cu unele restricții. Deocamdată, nu se știe care vor fi aceste restricții.

Foto: pauloduarte / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.