Bucureştiul se scufundă! Pericol de surpare şi oameni evacuaţi aproape de centrul Capitalei

Lucrările la noua magistrală de metrou au provocat stricăciuni la suprafaţă în zona Eroilor (Foto: Digi 24 - Andrei Răduţ)
Lucrările la noua magistrală de metrou au provocat stricăciuni la suprafaţă în zona Eroilor (Foto: Digi 24 - Andrei Răduţ)

Săpăturile la noua magistrală de metrou au provocat o surpare a terenului în apropierea Universității de Medicină, iar o parte dintre locuitorii zonei au fost evacuați.

Traficul rutier pe Bulevardul Eroilor și pe Bulevardul Eroii Sanitari va fi închis timp de 30 de zile. Există și pericolul ca unele case din zonă să fie afectate.

Patru persoane au ales să își ducă zilele la un hotel, pus la dispoziție de constructor, pentru a evita orice risc. Alte zece persoane care locuiesc în zonă au dormit aseară la rude sau prieteni.

Autoritățile locale susțin că măsurile sunt preventive. ”Constructorul a anunţat că a pus în siguranţa perimetrul, nu e risc de prăbuşire. Zona e monitorizată atent”, a spus Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, citat de Digi 24.

Cauzele surpării au fost explicate de Marin Aldea, directorul interimar al Metrorex.

”Un puţ de epuisment a fost avariat şi apa a pătruns în staţia Eroilor 2. S-au luat măsuri de constructor pentru izolarea pătrunderii apei în staţii. Se caută soluţii de consolidare a terenului. E un puţ de epuisment care trage apa din din subsol. Se ştia despre asta. Asemenea incidente au mai avut loc şi în alte oraşe, la Roma, Barcelona. Nu e o situaţie care s-a întâmplat la noi”, a spus șeful metroului bucureștean.

Inginerul Repetto Marcelo, care reprezintă firma ce construiește noua magistrală de metrou, care ar urma să lege cartierul Drumul Taberei de rețeaua subterană de transport în comun, a oferit și el explicații.

”Nu, a fost un incident. Geologia a fost foarte grea şi se întâmplă. Când a intrat scutul în staţie am avut o pierdere mare de apă. Asta s-a întâmplat. Am avut puţurile active. Dar s-a întâmplat ceva ce nici noi exact nu am înţeles. Un flux ciudat”, a spus acesta.

Recomandările editorilor GreatNews: