Orașul cu cel mai congestionat trafic din Europa se află în România

bucuresti
București este orașul cu cel mai congestionat trafic din Europa. Foto: Captură YouTube

București este orașul cu cel mai congestionat trafic din Europa, arată un studiu publicat ieri de producătorul olandez de sisteme de navigație prin GPS TomTom, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Bucureștiul, Varșovia și Roma sunt orașele cu cel mai congestionat trafic din Europa în timp ce Istanbul, Mexico City, Rio de Janeiro și Moscova se situează în fruntea clasamentului mondial.

În cazul orașelor din Europa, Bucureștiul se situează pe primul loc în 2014 în condițiile în care o călătorie de 30 de minute prin capitala României durează cu 41% mai mult când traficul e congestionat decât atunci când traficul are valori normale, și cu 89% mai mult dimineața, când traficul rutier atinge valori maxime. La nivel global, Bucureștiul se clasează pe poziția a opta în topul orașelor cu cel mai congestionat trafic.

Varșovia (o călătorie durează cu 40% mai mult în condiții de trafic congestionat decât atunci când traficul are valori normale) și Roma (38%) se situează, de asemenea, pe podiumul orașelor cu cel mai congestionat trafic din Europa, devansând Londra (37%) și Marsilia (36%).

Studiul anual este alcătuit pe baza datelor utilizatorilor de sisteme de navigație prin GPS TomTom, care a vândut peste 75 de milioane de astfel de aparate la nivel mondial.

La nivel mondial, Istanbulul este orașul cu cel mai congestionat trafic: o călătorie în capitala Turciei durează cu 59% mai mult când traficul e congestionat decât atunci când traficul are valori normale și cu 109% când traficul rutier atinge valori maxime. Urmează Mexico City (55%), Rio de Janeiro (51%) și Moscova (50%).

La elaborarea studiului pe 2014, Tom Tom a inclus în indexul său 218 de orașe din 36 de țări. De asemenea, aceasta este penrtu prima dată când TomTom a inclus în Traffic Index informații despre România, China, Arabia Saudită și Singapore.

Recomandările editorilor GreatNews:

Bicicletele care salvează copaci. Alba Iulia, din nou exemplu pentru restul țării
Top 5. Cele mai nereușite păcăleli de 1 aprilie
Călătorie de 4000 de kilometri, pentru o faptă bună
Top 5. Cele mai reușite păcăleli de 1 aprilie