Bucureștenii scapă de restricțiile suplimentare din weekend. A scăzut rata de incidență

Restaurantele, barurile și cafenelele se vor închide în București. Foto: Pixabay

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că bucureștenii nu vor mai fi supuși restricțiilor suplimentare, în weekend, după ce rata de incidență a infectărilor a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni.

Prefectul a spus că a convocat Comitetul pentru Situațiii de Urgență, iar dacă specialiștii își vor da acordul, măsurile suplimentare de protecție vor fi ridicate începând cu ziua de mâine.

Astfel, la sfârșit de săptămână, bucureștenii vor putea sta afară până la ora 22:00, în loc de ora 20:00, iar magazinele nu vor fi închise mai devreme decât în restul săptămânii.

Prefectul a mai spus că se vor redeschide și sălile de sport, însă pentru ca restaurantele și cinematografele să își ”relaxeze” condițiile de acces trebuie ca incidența să coboare sub 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

”Dacă scade rata sub 3,5, agenții economici își vor desfășura programul cu publicul până la ora 9.00 ca în restul zilelor și vineri, sâmbătă și duminică și noi vom putea să ne deplasăm în afară locuinței până la ora 22.00”, a spus Stoica, potrivit Digi24.

În București au fost raportate duminică 335 de noi cazuri de COVID-19. Incidența a scăzut la 3,68 de infectări la mia de locuitori.