Brexit. Românii din Marea Britanie vor avea drept de ședere timp de câțiva ani

FOTO: E. Dichtl/Pixabay.com
FOTO: E. Dichtl/Pixabay.com

Guvernul britanic a renunțat la planul prin care anula libertatea de circulație pentru imigranții din state UE imediat după producerea Brexit. Aceștia vor avea drept de ședere temporară pe o perioadă de trei ani, potrivit presei britanice.

Datele statistice arată că în Marea Britanie și Irlanda de Nord locuiesc aproximativ 411.000 de cetățeni români și reprezintă a doua cea mai mare comunitate europeană din Regatul Unit, după cea poloneză.

Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, anunța în luna august că libera circulație se încheie pe 31 octombrie, imediat ce Marea Britanie iese din Uniunea Europeană. Însă The3million, organizația care apăra drepturile cetățenilor imigranți europeni din Regat, a avertizat că această măsură ar genera discriminare, iar planul ar putea fi contestat în justiție.

Situația este tensionată în politica britanică. Premierul Boris Johnson a avut o atitudine dură față de Uniunea Europeană și a respins categoric acordul semnat de fostul șef al Executivului, Theresa May, cu Bruxelles-ul. Acesta a afirmat că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie cu sau fără un acord.

De partea cealaltă, reprezentanții Uniunii Europene au refuzat renegocierea cu Marea Britanie și au avertizat că vor introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul unui Brexit fără acord.

Însă premierul Bors Johnson a suferit o înfrângere usturătoare, aseară, în Camera Comunelor. Parlamentarii britanici au votat posibilitatea amânării Brexit-ului în cazul în care nu există un acord. Au fost 329 de voturi „pentru” și 300 „împotrivă”.

Imediat după acest vot, Boris Johnson a venit cu propunerea de a se convoca alegeri anticipate din cauza Brexit, însă parlamentarii britanici au respins această propunere.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.