Un brad multisecular din România are șansa de a devenit Arborele European al Anului. Bradul bătrân de aproximativ 500 de ani se află în competiție cu alți 15 copaci uimitori de pe continentul european.
Numit și Paznicul Cibinului, bradul din specia silver fir (abies alba) se află într-o pădure din apropierea comunei Gura Râului din județul Sibiu. Are 40 de metri înălțime și un diametru de 3 metri la bază.
Există și o legendă locală despre bradul multisecular.
„Legenda spune că, pe vremuri, în acest loc trăia un ciobănaş care avea 10 oi, ce păşteau într-o poieniţă de pe malul Cibinului. Într-o zi, când cerul s-a întunecat năprasnic, ciobănaşul și-a adăpostit oiţele speriate la adăpostul unui copac, iar el s-a acoperit cu cojocul şi s-a culcat sub un brad. Când s-a trezit, furtuna se oprise, dar oiţele dispăruseră. După căutări zadarnice, disperat, păstorul s-a așezat sub brad şi a început să se roage cu lacrimi la Dumnezeu, să-l ajute să găsească animalele pierdute. A adormit plângând, iar când s-a trezit, a rămas uimit, văzând că bradul sub care se rugase, crescuse foarte înalt şi gros. Tânărul s-a urcat în vârful bradului, de unde a văzut oiţele care pășteau departe, într-o poiană. Întors acasă, i-a povestit mamei ce i s-a întâmplat, iar aceasta, mergând la biserică, a transmis povestea mai departe, şi celorlalţi săteni, iar aceştia au hotărât să nu taie niciodată acel brad”, se arată pe pagina de Facebook Arborele Anului 2020 din România.
Votul pentru Arborele European al Anului 2020 a început pe 1 februarie și se încheie pe 29 februarie.
Puteți vota bradul din Cibin aici.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: