În orașul elvețian Lausanne se va construi unul dintre cele mai spectaculoase blocuri din lume. „La Tour des Cedres”, în traducere „Turnul Cedrilor”, va fi o adevărată pădure verticală, care va găzdui peste 100 de copaci, în jur de 6.000 de arbuști și peste 18.000 de plante.
Toată această „pădure” se va întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Plantele au fost alese pentru a rezista în condiții vitrege ale orașelor poluate și au rolul, pe lângă cel decorativ, de a proteja blocul de vânt, praf și poluare fonică.
Proiectul este gândit de arhitectul italian Stefano Boeri. Clădirea va avea 35 de etaje, în care vor fi 195 de apartamente de 2 până la 5 camere și mai multe spații birouri.
Autorizația de construcție a fost dată de autorități începând cu 2016, iar clădirea ar urma să se finalizeze până cel târziu în 2020. Investitorii și-au propus să investească în toată afacerea echivalentul a aproximativ 200 de milioane de euro.
Clădirile verzi încep, încetul cu încetul, să devină populare. Deocamdată vorbim doar de mici proiecte, însă arhitectul Vincent Callebaut e ceva mai îndrăzneț și crede într-un Paris total verde. Paris Smart City 2050 proiectează capitala Franței într-un tablou cu multe grădini futuristice verzi.
Cu ajutorul inginerilor de la Setec Bâtiment, arhitectul Vincent Callebaut a transformat întregul Paris într-un proiect cu multe grădini și fără poluare.
De exemplu, noile clădiri, pe lângă faptul că vor avea grădini, vor fi capabile să producă energie electrică, căldură și apă prin sistem ecologice, panouri solare sau echipamente de colectare a apei de ploaie.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările GreatNews:
- Se deschide cea mai modernă gară din România
- 10 curiozități despre musulmanii din România
- Recoltă-surpriză după plantarea unor semințe de 800 de ani, descoperite într-un vas de lut
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: