10 de sfaturi pentru Black Friday 2014 : Drepturile clienților

Black Friday 2015- sfaturi pentru consumatori

Reprezentanții Asociației Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România vin cu o serie de sfaturi pentru cei care fac cumpărături de Black Friday 2014.

Iată cele mai importante lucruri pe care cumpărătorii de Black Friday 2014 trebuie să le cunoască atunci când aleg să achiziționeze online.

1. Black Friday 2014: Ai dreptul să te răzgândești

Chiar și de Black Friday 2014, cumpătorii au dreptul să se răzgândească astfel încât să returneze produsul în termen de 14 zile lucrătoare din momentul livrării și să își primească banii înapoi, fără să explice de ce s-au răzgândit și fără să fie obligați să plătească la penalități.

În schimb, cumpărătorul trebuie să-și asume costurile cu returnarea produsului.

Dreptul de a se răzgândi nu se aplică totuși când se cumpără ziare, înregistrări audio, video sau programe informatice, dacă acestea au fost  desigilate.

De asemenea, nu se aplică nici în cazul produselor care se pot degrada rapid, de exemplu anumite alimente, produsele personalizate, pachete turistice, cumpărături făcute pe o platforma de licitații online, servicii financiare pentru care se aplică reguli specifice, pariuri și participarea la loterie.

2.Black Friday 2014: Informațiile date de vânzător

Înainte de a cumpăra ceva, comerciantul este obligat să dea informații complete despre compania sa și datele de contact, caracteristicile produsului, preț, inclusiv toate taxele și comisioanele, metode de plată, precum și costurile livrării, dreptul de a denunța unilateral contractul, data aproximativă a livrării.

3.Black Friday 2014: Atenție la site-urile false

Consumatorii sunt atenționați să nu cumpere de pe un site care nu le oferă în mod clar datele de contact, precum și informatii despre identitatea companiei.

Un site bine realizat nu reprezintă automat un indiciu că respectiva companie respectă legea.

4.Black Friday 2014: Atenție la chilipiruri

Cumpărătorii mai sunt sfătuiți să examineze cu atenție ofertele comercianților și mai ales „chilipirurile” oferite pe site-uri în această perioadă.

5.Black Friday 2014: Politica de confidențialitate

Consumatorul trebuie să se asigure că magazinul online are o secțiune de politică de confidențialitate.

6.Black Friday 2014: Perioada de livrare

Atunci când cumpără online, consumatorul trebuie să știe că perioada de livrare nu poate fi mai lungă de 30 de zile.

7.Black Friday 2014: Garanția

La cumpărăturile online, consumatorii au aceleași drepturi privind garanția ca și atunci când cumpără dintr-un magazin obișnuit.

Pot beneficia de repararea sau înlocuirea produsului, cu excepția cazului în care costurile legate de măsura aleasă sunt mult mai mari decât costurile pentru cealaltă măsură, cum ar fi, de exemplu dacă alege înlocuirea, dar costurile acesteia sunt mai mari decât cele pentru reparație.

Toate costurile legate de reparație sau înlocuire sunt suportate de către vânzător.

8.Black Friday 2014: Etichete și sigilii

Cumpărătorul trebuie să se asigure că etichetele și sigiliile aplicate de fabricant rămân intacte. Și asta pentru că vânzătorul poate refuza să ia măsurile reparatorii pentru produsele desigilate.

9.Black Friday 2014: Reducerile de preț

Cumpărătorul are dreptul la o reducere corespunzatoare a prețului sau chiar poate renunța la produs, în cazul în care:

– Nu beneficiază de repararea sau înlocuirea lui.
– Vânzătorul nu a reușit să remedieze defectul într-un timp rezonabil.
– Remedierea defectului este în dezavantajul tău.

10.Black Friday 2014: Păstrarea bonului sau a facturii

Consumatorul este sfătuit să păstreze întotdeauna bonul fiscal sau factura, documente care dovedesc data și locul achiziționării produsului.

De asemenea, el ar mai putea păstra și copii ale documentelor primite de la comerciant, în situația în care originalele s-ar putea pierde.

Totdată, cumpărătorul trebuie să verifice dacă durata reparației este trecută în garanție.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandarea editorilor Great News:
Care vor fi cele mai cumpărate produse de Black Friday 2014