Daniel vrea să scoată toți ortodocșii la vot și acuză „acţiunile de boicotare agresivă”

patriarhul daniel
Patriarhul Daniel. Foto: Patriarhia Română

Biserica Ortodoxă Română se implică fără urmă de echivoc în susținerea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituția României și le cere credincioșilor să meargă la vot și să pună ștampila pe „DA”.

Sâmbătă, 29 septembrie, a avut loc Adunarea Națională Bisericească a BOR. Adunarea a lansat un apel către toţi cetăţenii ortodocși români pentru participarea la referendumul din 6-7 octombrie 2018 în scopul „apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu”.

“Adunarea Naţională Bisericească, compusă din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită în şedinţa din 29 septembrie 2018, îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie””, se arată în comunicatul de presă emis în urma întrunirii, care poartă semnătura Patriarhului Daniel.

În document, șeful BOR se arată nemulțumit de acțiunile de boicotare a referendumului: „În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor”.

La mulți ani, România! La 100 de ani ai gândirea de acum 2.000

„Participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere. Cuvântul „referendum” înseamnă: „consultare directă a cetăţenilor chemaţi să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebită importanţă pentru stat sau asupra unor probleme de interes general” (DEX). Aşadar, participarea cetăţenilor statului la acest referendum decizional pentru definirea căsătoriei în Constituţia României este un act profund democratic şi patriotic-naţional, de o deosebită importanţă pentru întreg poporul român, deoarece se votează pentru apărarea familiei bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie şi pentru viitorul copiilor poporului român”, mai spune Patriarhul Daniel.

„Să cinstim, aşadar, Centenarul Marii Uniri din 1918, printr-o mare unire de cuget şi acţiune naţională în apărarea familiei creştine şi a viitorului poporului român!”, se încheie documentul.

Mesajul emis în urma Adunării Naționale Bisericești va fi citit în toate bisericile din țară în zilele de duminică, 30 septembrie 2018, şi luni, 1 octombrie 2018.

Andreea Dogar
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.