Băsescu o refuză pe Udrea, dar „va împărți și capra și varza!”

traian băsescu

Traian Băsescu. Foto: Pagina de Facebook Traian Băsescu

Traian Băsescu a dat de înțeles în ultima perioadă pe care a petrecut-o la Cotroceni că ar putea să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară, condus de Elena Udrea. De altfel, în următoarele zile după ce a terminat mandatul de președinte al României, liderul PMP a anunțat că Băsescu are și un birou la partid.

A trecut o săptămână, iar fostul președinte nu și-a mai făcut apariția la PMP. Din câte se pare, Traian Băsescu s-ar fi înțeles cu președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu.

„Nu știu și nu e important de ce nu s-a înscris Băsescu în partid. Nu e nicio competiție între fundație și partid”, a declarat Cristian Diaconescu la B1 TV.

Fostul consilier al lui Trian Băsescu, Adrian Rădulescu, crede că Băsescu va colabora cu PMP.

„Dacă vrea să fie liber, se înscrie în Fundație. Eu mai degrabă îl văd în fundație decât în partid. Dacă ar alege partidul, ar coborî prea mult. E o decizie excelentă de a merge la fundație. Președintele va colabora cu partidul. Așa, va împărți și capra și vara”, a declarat Rădulescu, acum membru PMP, tot la B1 TV.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version