AcasăSocialBărbat arestat după ce și-a bătut copilul că a luat note mici...

Bărbat arestat după ce și-a bătut copilul că a luat note mici la școală

-

Un medic chirurg din Timișoara a fost reținut de Poliție timp de 24 de ore, fiind acuzat că l-a bătut pe fiul său în vârstă de 13 ani. Copilul a ajuns la spital cu vânătăi la ochi și lovituri pe corp, relatează Știrile PRO TV.

Părinții copilului sunt divorțați, iar mama locuiește în Austria.

Într-o seară, băiatul i-a trimis mamei sale mai multe mesaje prin care cerea ajutor. Femeia a anunțat autoritățile, iar o echipă de la Direcția pentru Protecția Copilului Timiș a mers la locuința medicului Radu Blagoe de la Spitalul CFR din Timișoara.

“Copilul a reuşit să ne anunţe, eu îl sunasem pe copil, dar tatăl nu mi-a permis să vorbesc cu el şi, din fericire, i-am dat eu copilului un telefon, de care tatăl nu ştia şi aşa a avut copilul cum să îmi ceară ajutorul şi să îmi trimită mesaje, că îl doare, că se simte rău”, a povestit Carolina Fodor, mama băiatului, pentru sursa citată.

Polițiștii au emis acum un ordin de protecție provizoriu împotriva medicului, iar bărbatul va fi prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit publicației “Opinia Timișoarei”, fosta soție a medicului a declarat că doctorul și-a bătut copilul deoarece acesta a luat note proaste la școală. În trecut, Radu Blagoe a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru că și-a bătut fosta nevastă.

Contactat telefonic de jurnaliștii de la PRO TV, medicul a admis că i-a dat o palmă băiatului, însă pentru că l-ar fi prins în timp ce consuma substanţe interzise.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...