Bacalaureat 2024. O elevă a fost dată afară din examen, după i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

Contestații BAC 2018. FOTO: tookapic/Pixabay.com
BAC 2020-21 FOTO: tookapic/Pixabay.com

Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați, luni, în timpul probei de limba română de la Bacalaureat, după ce au fost găsite asupra lor telefoane mobile sau alte dispozitive de comunicare.

Printre ei se numără o tânără din Câmpulung, care a avut ghinionul să-i sune telefonul chiar în timp ce preda lucrarea, potrivit Jurnalul de Argeș.

La prima proba scrisă – Limba și literatura română – a examenului de Bacalaureat 2024 s-a înregistrat o rată de participare de 98,3%: 123.583 de candidați prezenți dintr-un total de 125.694 de candidați înscriși – toate promoțiile, a anunțat Ministerul Educației.

2.077 de candidați au fost declarați absenți, iar 34 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2024 vor fi publicate în 8 iulie. Contestațiile se vor putea depune în 8 iulie (intervalul orar 12:00-18:00). În 12 iulie se vor afișa rezultatele finale de la examenul de BAC 2024, după contestații. 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.