Azi e Ziua Internațională a Pisicilor. România e a șasea ”putere” a Europei la numărul de mâțe

În România trăiesc peste 4,3 milioane de pisici. Foto: Călin Cătălin

România este pe locul 6 în Uniunea Europeană la numărul de pisici, înaintea unor țări care ne înving, de fiecare dată, în toate statisticile pozitive din spațiul comunitar, precum Austria, Suedia sau Olanda.

Astăzi, 8 august, este Ziua Internațională a Pisicii. Sărbătoarea a fost înființată în urmă cu 17 ani de către Fondul Internațional pentru Bunăstarea Animalelor.

Potrivit Statista, în România trăiesc peste 4,3 milioane de pisici, țara noastră fiind depășită în acest top doar de Germania și Franța, care au fiecare peste 13,5 milioane de feline, Marea Britanie (aproape 8 milioane), Italia (aproape 7,5 milioane) și Polonia – puțin peste 6 milioane.

Cu toate că pisicile sunt tot mai populare în lumea occidentală, dovadă fiind valul de simpatie de care se bucură pe rețelele de socializare, spaniolii nu par să fie dați pe spate de acestea, având doar puțin peste 3,1 milioane de feline.

Vecinii noștri maghiari au peste 2,2 milioane de pisici, în timp ce în Bulgaria nu trăiesc nici 800.000 de feline. Danezii au 675 de mii, în timp ce în Grecia se întind la soare mai puțin de 600 de mii de pisici.

Codașa Uniunii Europene în ceea ce privește populația de pisici este ploioasa Estonie, cu 280.000 de pisici.

Chiar și așa, numărul pisicilor care trăiesc în spațiul comunitar a crescut an de an din 2010 până în prezent.

Cu toate că ar trebui să evităm subiectul – azi fiind totuși ziua mâțelor -, România ocupă locul 7 în Uniunea Europeană și la numărul de câini, cu peste 4,1 milioane de exemplare.

Clasamentul este asemănător cu cel al felinelor, cu Germania pe primul loc, însă Spania
depășește în acest top țara noastră, ibericii având peste 6,2 milioane de patrupede lătrătoare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version