Avrig – primul „oraş deştept” al României. Cu bani din China

avrig
Avrig va fi în curând primul oraş din România care nu va depinde de gazul rusesc. În plus, micuţul oraş sibian va avea parte de iluminat inteligent. Totul cu finanţare din China.

E oficial: bioreactor la Avrig. Gaz şi energie electrică pentru tot oraşul

Statul chinez finanţează un proiect care vizează construcţia unui bioreactor capabil să producă cantităţi uriaşe de biogaz, energie electrică şi termică, dar şi îngrăşăminte ecologice. Producţia va depăşi necesarul de consum al populaţiei din Avrig, astfel încât oraşul ar putea vinde energie electrică sau termică.

„Avem foarte mult nămol din instalaţiile de canalizare şi îl putem folosi pentru biogaz”, ne-a spus primarul din Avrig, Arnold Gunter Klingeis. Oraşul are aproximativ 14.200 de locuitori. Bioreactorul, proiectat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltate în Ingineria Electric (INCPE-CA), va utiliza deşeuri deşeuri agro-zootehnice şi municipale şi va produce biogaz. Deasupra sa vor fi instalate turbine eoliene şi un sistem de panouri fotovoltaice pentru producere de energie electrică. Dioxidul de carbon, rezultat în urma reacţiilor din reactor, va fi folosit pentru creşterea algelor. Plantele vor fi folosite pentru producerea de biocombustibil, pigmenţi şi hidrogen. 

În schimbul finanţării, două astfel de bioreactoare vor fi construite în două oraşe chinezeşti.

Iluminat inteligent la Avrig

Pentru ca oraşul să fie un exemplu românesc de „smart city”, municipalitatea încearcă să atragă o altă investiţie chinezească, pentru a beneficia de iluminat inteligent. Firma chineză este din oraşul Baoding, numit „oraşul Soarelui”, pentru abundenţa de panouri solare şi fotovoltaice instalate aici. Chinezii vor aduce iluminatul inteligent la Avrig, dar primarul speră ca vor dezvolta şi o unitate de producţie şi livrare de echipamente solare. 

Chinezii au interesul lor. Avrigul le-ar asigura un punct din care ar putea aborda mult mai bine piaţa europeană. Oraşul e situat pe traseul viitoarei autostrăzi Deva – Orăştie – Sibiu – Piteşti. 

Ce au făcut chinezii la Baoding

baoding
Panourile fotovoltaice acoperă peretele exterior al unei clădiri din Baoding. Este un peisaj comun în oraş

Baoding este un oraş cu 11 milioane de locuitori din provincia Hebei, aflat la circa 140 de kilometri de capitala chineză Beijing.

Oraşul a început schimbarea la faţă în 2002, în mare parte datorită succesul enorm de care s-a bucurat compania Yingli Green Energy Co, fondată în 1987. Acesta este un mare producător de panouri solare.

Între timp, în oraş au apărut nu mai puţin de 200 de companii care produc echipamente de valorificare a resurselor regenerabile de energie. De asemenea, în oraş există două laboratoare guvernamentale de cercetare în acest domeniu, în care autorităţile de la Beijing şi firmele pompează sume uriaşe de bani. Dacă Yingli s-a concentrat pe valorificarea energiei solare, o altă firmă din Baoding, Zhonghand Huiteng Windpower Equipment Co, este unul dintre cei mai mari producători de turbine solare.

Mai nou, în Baoding au apărut firme care s-au axat pe soluţii de stocare a energiei obţinute. Datorită prezenţei acestor firme, Baoding a fost oraşul-pilot, în care producătorii puneau pentru prima dată în funcţiune echipamentele lor.

Pereţii şi acoperişurile instituţiilor şi firmelor din Baoding sunt acoperite cu panouri solare, iar mini turbine eoliene sunt instalate pe multe dintre clădiri. Privit de sus, oraşul pare o întindere nesfârşite de panouri fotovoltaice. Gândirea ecologică a pătruns acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, în şcoli. Elevii sunt învăţaţi să facă economii de energie, însă sunt şi instruiţi în acest domeniu, pentru ca mulţi dintre ei să devină angajaţi ai companiilor „verzi” din oraş, a arătat un reportaj Associated Press realizat la Baoding.