Avocatul Poporului: Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților

FOTO: takazart/Pixabay.com

FOTO: takazart/Pixabay.com

Avocatul Poporului, Renate Weber, spune că toate pensiile speciale, cu excepția celor magistraților, pot fi desființate. Declarația a fost făcută la TVR 1. Aceasta a mai spus că după desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a primit multe telefoane de la liberali care i-au cerut să atace actul normativ la Curtea Constituțională.

Vai de mine! Mi-au înroșit telefonul. Niciodată… Eu, de când sunt în funcția asta, niciodată nu am primit atâtea telefoane câte telefoane am primit pentru pensiile parlamentarilor. Cei mai mulți erau din PNL. În toată perioada asta (m-au sunat – n.r.) să atac la CCR.

Cei care m-au sunat nu mai erau parlamentari. În loc să se ducă să facă lobby la colegii lor de partid, făceau la mine, să atac, când o să fie votată. La un moment dat chiar așa mi s-a spus: ce mai ai de pierdut, oricum te revocă. Cam ăsta e caracterul oamenilor care nu vor să înțeleagă că nu am motiv de neconstituționalitate”, a declarat, la TVR, Renate Weber.

Aceasta a mai precizat că doar pensiile magistraților nu pot fi desființate, potrivit decizie Curții Constituționale.

„Am o decizie a CCR care spune foarte frumos că o singură categorie profesională, cea a magistraților, are suport constituțional pentru acest tip de pensie de serviciu. Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare celelalte categorii”, a adăugat Weber.

Pe 17 februarie, plenul reunit al Parlamentului a votat eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori, un proiect de lege al PSD, după ce comisia de statut a respins două inițiative legislative propuse de PNL și USR PLUS. Au fost 357 de voturi pentru și niciunul împotrivă.

Statul român plătește aproximativ 37 de milioane de lei pentru pensiile speciale a 870 de foști parlamentari.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version