Avionul prăbușit în Iran. Doi tineri au murit la doar o săptămână după nuntă

FOTO: CTV News/Arhivă personală
FOTO: CTV News/Arhivă personală

Doi tineri care au avut nunta în urmă cu o săptămână și-au pierdut viața în incidentul aviatic care a avut loc în Iran. Arash Pourzarabi și Pouneh Gorji s-au căsătorit pe 1 ianuarie, la Teheran, în fața familiei și prietenilor lor, potrivit CTV News.

Cei doi studiau informatica la Universitatea din Alberta, Canada. „Aceste persoane au făcut parte din țesutul intelectual și social al universității noastre. Suntem îndurerați din cauza pierderii colegilor, profesorilor și mentorilor pierduți. Vom simți pierderea lor pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat președintele Universității din Alberta, profesorul David H. Turpin.

176 de persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii aeronavei care tocmai decolase miercuri dimineață de pe Aeroportul din Teheran. La bordul aeronavei, care aparținea Ukraine International Airlines, se aflau pasageri din Iran, Canada, Suedia, Ucraina, Marea Britanie și Germania.

Mulți dintre cei care se aflau în avion erau studenți, profesori, medici și oameni de știință. Avionul se îndrepta spre Kiev, însă cei mai mulți, 138, potrivit premierului Justin Trudeau, făceau escală, iar destinația finală era Canada.

Sancțiunile SUA au făcut ca transferul între Iran și Canada să fie foarte dificil, iar zborurile companiei Ukraine International de la Teheran la Kiev și apoi la Toronto erau populare pentru că ofereau o opțiune accesibilă pentru pasageri.

Între timp, se conturează ideea că avionul ar fi fost atacat cu o rachetă. Premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că are informații „din surse multiple” care arată că forțe armate ar fi doborât avionul ucrainean. New York Times a publicat un film care arată momentul în care avionul Ukraine International Airlines a fost lovit de o rachetă a Iranului.

„Avem informații din surse multiple, inclusiv de la aliații noștri și de la propriile servicii care indică că acest avion a fost doborât de către o rachetă sol-aer iraniană. E posibil să nu fi fost intenționat”, a declarat Justin Trudeau într-o conferință de presă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.