Avertizări de caniculă. Temperaturi de 38 de grade în mai multe zone

FOTO: Myriams-Fotos/Pixabay.com
FOTO: Myriams-Fotos/Pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie anunță că în mai multe zone din județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin vor fi luni și marți sub cod portocaliu de căldură și disconfort termic accentuat. Termometrele vor arăta frecvent valori cuprinse între 36 și 38 de grade Celsius.

Astfel, luni și marți, în zonele joase din vestul şi nord-vestul ţării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne şi nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei.

După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36 – 38 de grade Celsiu, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18 – 22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, ANM a emis şi un Cod galben căldură şi disconfort termic ridicat valabil în zone din 35 de judeţe, până marți.

În intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade Celsius.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.