Pe un panou cu bube de rugină, fotografiat într-o zonă montană din România, stă scris, probabil de câteva zeci de ani, mesajul: „Un lup distruge anual cel puţin 4 cerbi, 7 ciute, 2 vaci, 40 de oi”. Ce se cunoaşte mai puţin este că acel lup, alături de animale din fauna mare ca ursul şi râsul, ar putea fi aşezate oricând pe cartea de vizită a României în Uniunea Europeană.
„Ştim bine ce a păţit lupul din „Scufiţa Roşie” sau din „Capra cu trei iezi”. Partea proastă este că [ideea că lupul este rău, de înlăturat] se propagă în legi”, spune Florin Stoican, de la Asociaţia „Kogayon”, ONG de protecţia mediului care se poate mândri cu înfiinţarea unui parc naţional – Parcul Buila-Vânturariţa.
În timp ce râsul, lupul şi ursul sunt protejate în cele mai multe dintre statele UE (în unele nici măcar nu are nevoie de protecţie, căci a dispărut de mult), în România sunt prevăzute cote de vânare. Se pot vâna anual 300 de urşi, 200 de lupi şi 100 de râşi.
„La urs, lup şi râs nici măcar nu se numeşte vânătoare, ci combatere”, arată Stoican absurditatea acestor termeni instituţionali. Partea şi mai delicată este că în România nu este cunoscută cu precizie populaţia reală de urşi, lupi şi râşi. În general, se vine cu numere „din burtă” sau „din pix”, spuneţi-le cum vreţi, numai reale nu.
Populaţie mărită pe hârtie, pentru a ucide mai mulţi râşi în realitate
Iar practica instituţională este de a mări din pix aceste efective pentru ca 
acea cotă de vânătoare să fie mai mare. Este destul de cunoscut exemplul dropiilor, păsări dispărute practic din România încă din anii ’80, după spusele experţilor ornitologi. În documente însă, erau raportate exemplare de dropie în România chiar şi în 1995. Reîntorcându-ne la discuţia noastră, să zicem că în România sunt raportaţi 1.200 de râşi, din care se pot vâna circa 8%, adică 96 de astfel de feline.
„Dar, dacă, în realitate, sunt numai 400 de râşi?”, întreabă, cunoscând aceste calcule care împart viaţa şi moartea în sălbăticie, redactorul-şef al revistei National Geographic, Cristian Lascu. Asta ar însemna că poate fi vânat un sfert din întreaga populaţie.
Informaţii optimiste: „50% din fauna mare a Europei e la noi”
Veşti proaste: Nu facem prea multe să o conservăm
Din fericire, în ultimii ani, peisajul ONG-istic românesc este tot mai încărcat, 
iar direcţia „mediu” este una în care aceste organizaţii acţionează intensiv. „Tineri dedicaţi, care au reuşit să atragă şi ceva fonduri europene, au reuşit să facă cercetări serioase în ceea ce priveşte fauna României”, arată Lascu. Tinerii de care vorbeşte jurnalistul National Geographic au montat camere în habitate şi au instalat cipuri animalelor, pentru a le urmări şi a încerca să estimeze populaţia, măcar din anumite zone.
„Iar informaţiile sunt optimiste – cele mai mari efective de animale sălbatice care trăiesc în libertate sunt în România. Astfel, ţara noastră este ca o Arcă a lui Noe a Uniunii Europene”, spune Lascu.
Stoican are cifrele şi statisticile. Cea mai interesantă informaţie: „România deţine circa 50% din fauna mare din Europa” (exceptând Rusia).
„În Marea Britanie, se mândresc cu pârşi şi veveriţe. Noi ne putem mândi cu urşi şi lupi”
„Un parc din Marea Britanie, întins pe sute de hectare, se laudă cu pârşi şi veveriţe. Noi ne putem mândri cu ursul şi lupul. Ei ar da orice să aibă aceste populaţii înapoi. Ştiu unde au greşit, dar noi nu vrem să învăţăm din greşelile lor”, arată Stoican. El, alături de alţi voluntari „Kogayon”, a organizat acum câţiva ani un protest împotriva unei propuneri de lege ce ar fi pus cruce faunei sălbatice din România. Protestul, deşi s-a bucurat de participarea a doar 40 de persoane („în Bulgaria, la un protest asemănător, au venit 30.000 de oameni”, spune Stoican) şi a costat doar 1.000 de lei, a reuşit să amâne acea lege.
Nici cu legislaţia şi practicile actuale nu vom reuşi, se pare, să ne păstrăm biodiversitatea. „În 20 de ani, ne vom lua rămas bun de la ultimii urşi, lupi şi râşi din România”, estimează, cu amărăciune, Florin Stoican. „Vom mai vedea aceste animale doar la Antipa”, continuă el scenariul pesimist. Habitatul acestor animale, pădurile, e şi el pus la grea încercare. România a avut nevoie de doar câţiva ani pentru a reduce procentul ocupat cu păduri de la 31% din suprafaţa ţării la „vreo 27%”, după cum estimează Marian Bălăşoiu la Dr. Reddy’s Laboratories. „În munţi, se dă o luptă titanică între roci şi copaci. Iar aceştia din urmă reuşesc să câştige, înălţându-se chiar şi dintr-o fisură în stâncă. Numai lupta cu drujba nu o pot câştiga”, explică Bălăşoiu.
Speranţa, câtă a mai rămas, stă într-un proiect numit tocmai „Arca lui Noe”, susţinut de compania farmaceutică Dr. Reddy’s, National Geographic şi numeroase organizaţii de mediu. Proiectul aşteaptă cu interes voluntari interesaţi de protejarea bio şi geodiversităţii României, doritorii având toate detaliile pe siteul proiectului, arcaluinoe.net.
Ce veţi vedea acolo sunt imaginile unor fotografii National Geographic pasionaţi de fotografia de viaţă sălatică. Oameni ca Silviu Matei, Helmut Ignat şi Costas Dumitrescu petrec zile în şir pentru a surprinde aceste animale sălbatice în mediul lor natural. O expoziţie de fotografii realizate la standardele National Geographic va fi deschisă la Bucureşti, la 5 iunie. Aceasta dezvăluie animale şi păsări din România, unele unice în lume, şi îşi propune să declanşeze o dezbatere în cadrul societăţii româneşti asupra celor mai bune metode de conservare a naturii. După Bucureşti, expoziţia va poposi la Sibiu şi Braşov, iar, apoi, şi în alte oraşe ale ţării.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
