Autostrada A2, închisă parțial. Lista drumurilor cu probleme

autostradă mașini

Foto: pasja1000 / pixabay.com

Din cauza poleiului, traficul rutier pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este oprit de la kilometrul 10+500 de metri (Bucureşti) până la kilometrul 106 + 800 de metri (Drajna Nouă), anunță Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Tot din cauza poleiului de pe carosabil, circulaţia auto pe DN22D este întreuptă pe tronsonul kilometric 28 – 55, între localităţile Horia şi Ciucurova, în judeţul Tulcea.

În judeţul Gorj, din cauza viscolului puternic, traficul rutier este oprit pe DN 67C, între localităţile Novaci şi Rânca, pe tronsonul kilometric 16 – 34+800 de metri.

În judeţul Ialomiţa, din cauza poleiului de pe carosabil, s-a instituit restricţie de tonaj (7,5 tone) pe DN2C, pe tronsonul Amara – limita cu judeţul Buzău. Poliția mai anunță că, din acelaşi motiv, majoritatea drumurilor judeţene din Ialomița sunt impracticabile.

În judeţul Buzău, din cauza poleiului de pe carosabil, s-a instituit restricţie de tonaj (7,5 tone) pe DN2B (Buzău – limita cu judeţul Brăila) şi pe DN2C (pe tronsonul Costeşti – limita cu judeţul Ialomiţa).

Linie de cale ferată închisă

Circulaţia feroviară a fost închisă în această dimineaţă pe secţia de cale ferată 202, între localităţile Strâmbuţa (judeţul Hunedoara) şi Pietrele Albe (judeţul Gorj), după ce pe gabaritul liniei de cale ferată a căzut grohotiş de pe versanţi.

Din cauza ceţii dense, porturile Midia şi Mangalia au fost închise. Din acelaşi motiv, porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea sunt deschise, însă doar maritim.

Foto: pasja1000 / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version