AcasăPoliticăAutonomia Ținutului Secuiesc, respinsă de Camera Deputaților

Autonomia Ținutului Secuiesc, respinsă de Camera Deputaților

-

Camera Deputaților a respins, în ședința de plen de miercuri, 11 aprilie, autonomia Ținutului Secuiesc.

Legea primise deja raport de respingere de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Potrivit Comisiei, propunerea legislativă privind înființarea Ținutului Secuiesc contravine normelor și principiilor constituționale, ordinii juridice interne, legislației UE și dreptului internațional.

Propunerea legislativă avea ca obiect autonomizarea județelor Covasna, Harghita și a unei părți din județul Mureș și constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român.

Ținutul Secuiesc ar fi avut o organizare administrativă proprie, cu autorități publice și instituții proprii la toate nivelurile, s-ar fi folosit limba maghiară ca limbă oficială a Ținutului Secuiesc, precum și simbolurile națiunii maghiare.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a considerat că „inițiativa legislativă vizează, practic, crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român”.

„Pornind de la principiul autonomie locale consacrat de Constituție, inițiatorul înțelege și aplică în mod greșit elementele acestui principiu. Astfel, se dorește existența unui teritoriu rupt de statul național, unitar și indivizibil, prin intenția, expres exprimată prin proiect de a avea instituții și societăți comerciale proprii, camere de comerț, poliție proprie, protecție socială și asigurări sociale proprii, ca și o structură administrativă internă proprie. În cadrul statului român, asemenea posibilități nu sunt îngăduite de Constituție. Autonomia poate fi numai administrativă și financiară și ea nu poate avea la bază criterii etnice, lingvistice sau teritoriale (regionale)”, se mai arăta în raportul Comisiei pentru administrație publică.

În schimb, inițiatorii legii privind autonomia Ținutului Secuiesc au susținut că revendică această autonomie în cadrul legal: „Secuimea, populația autohtonă cu identitate națională maghiară, majoritară în Ținutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaționale și cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene (ex. Italia – Tirolul de Sus, Finlanda – Insulele Aland, Belgia – Regiunea Flamandă și Valonă etc), precum și din alte state fără statut de membru al Uniunii Europene (ex. Republica Moldova – Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, Serbia – Provincia Autonomă Voivodina)”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

1 COMENTARIU

  1. Bn ca nu ati votat ptr,atata lucru a.ti facut si voi,ptr tara asta,macar atat,ca.n rest,ce sa mai zic….. E jale,ce sa ales de tara asta!

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

5 concluzii care se desprind după analiza a 13 sondaje pentru...

0
GreatNews a analizat 13 sondaje de opinie pentru alegerile de la Primăria București, apărute în ultimele 2 luni, și vă prezintă în continuare câteva...

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...