AcasăAlegerile editorilorAu început testele cu laserul de la Măgurele

Au început testele cu laserul de la Măgurele

-

Cel mai puternic laser din lume a fost asamblat la Măgurele, iar specialiștii spun că la toamnă va fi obținut primul fascicul laser.

”A început etapa a doua a implementării, în care se instalează și se testează diferite componente ale marilor echipamente. S-a trecut în linie dreaptă spre finalizare. Sunt instalate toate componentele, dar testarea se face progresiv”, a precizat, pentru News.ro, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Magurele, profesorul Nicolae Zamfir

Laserul de la Măgurele poate emite, la parametri maximi, un fascicul de 10PW, însă acest lucru nu se va întâmpla imediat. Testele vor dura cel puțin doi ani, urmând ca laserul să fie operațional în întregime abia în 2019. Investiția este estimată la 300 de milioane de euro, fiind finanțată din bani europeni.

Proiectul de la Măgurele dorește să descopere izotopi radioactivi, care pot fi folosiți, de exemplu, pentru tratarea cancerului, sau pentru a studia conținutul butoaielor radioactive, fără ca ele să fie desfăcute.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă cu un Like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...