Au început demersurile pentru construcția unei noi autostrăzi importante

Compania de Drumuri a finalizat documentația și vor fi organizate licitațiile pentru studiile și proiectarea drumului de mare viteză, autostradă sau drum expres, pe ruta Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani.

Potrivit Hotnews.ro, contractele licitate au o valoare maximă de 29 de milioane de euro și o durată de doi ani.

Autostrada sau drumul expres ar urma să aibă o lungime de aproape 330 de kilometri și dorește să preia din traficul de pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din Moldova și care în prezent se desfășoară pe DN2. De altfel, acest drum, care are câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat, pe care se circulă de cele mai multe ori, este în topul șoselelor din țară cu cele mai multe accidente rutiere.

Drumul expres sau Autostrada spre Moldova pe direcția Nord-Sud este unul din proiectele prioritare cuprinse în MasterPlan-ul de Transport, cu o valoare estimata la circa 1,3 miliarde de euro, din care 75% ar urma să vină din fonduri europene.

Din punct de vedere economic, cei din Moldova și-ar fi dorit mai mult autostrada Târgu Mureș – Iași, care să lege estul cu vestul și granița. Și acest proiect este cuprins în MasterPlan, însă s-a prioritizat proiectul Pașcani – Ploiești din cauza traficului de pe DN2.

Se va lucra pe patru tronsoane:

Lungimea estimata: 65 km.
Valoarea estimată fără TVA: până la aproximativ 27 de milioane de lei

Lungimea estimata: 72 km.
Valoarea estimată fără TVA: până la aproximativ 28 de milioane de lei

Lungimea estimata: 110 km.
Valoarea estimată fără TVA: până la aproximativ 42 de milioane de lei

Lungimea estimata: 82 km.
Valoarea estimată fără TVA: până la aproximativ 32 de milioane de lei

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Fotografia articolului: Thorsten/Flickr (creative commons)

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version