Sunt restricții de circulație miercuri, 19 iunie, pentru anumite autovehicule, din cauza caniculei, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aproape întreaga țară – cu excepția litoralului – este astăzi sub cod galben sau portocaliu de caniculă.
Astfel, în intervalul orar 10:00 – 20:00, sunt restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dambovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condiții de caniculă.
Conform legii, administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:
transporturilor de persoane;
transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
transporturi funerare;
transporturi poștale;
transporturi de echipamente de prim ajutor;
transporturi pentru distribuire de carburanți;
transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
transporturi pentru tractări vehicule avariate;
transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
transporturi de apă îmbuteliată;
transporturi de produse provenite din exploatări agricole;
transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor, sunt exceptate utilajele proprii ale CNAIR, precum și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: