Au fost identificate, în România, trei cazuri ale mutației care pare să aibă impact asupra eficacității vaccinului

test coronavirus
Foto: Herney / pixabay.com

Institutul Național de Sănătate Publică transmite că până la data de 2 mai 2021 au fost raportate 1.690 de secvențieri, iar până acum au fost confirmate 1.128 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC). Dintre acestea 1.114 sunt cu varianta britanică (B.1.1.7), cinci cu cea sud-africană (B.1.351) și nouă cu cea braziliană (P.1).

În ultima săptămână au fost înregistrate 144 de noi cazuri de infectare cu tulpina britanică și șase cu tulpina braziliană, din 154 de secvențieri.

INSP precizează că a fost depistată mutația E484K la unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.1.7 (tulpina britanică), având județ de infectare Suceava, la unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.351 (tulpina sud-africană), având județ de infectare Ilfov și la unul din cazurile confirmate cu linia genetică P.1 (tulpina braziliană), infectat în București.

Mutația E484K nu reprezintă ea însăși o nouă variantă, ci este o mutație care a fost identificată inițial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) și, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutația se află în proteina spike și pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului și, posibil, asupra eficacității vaccinale, în sensul scăderii acesteia.

Până la data de 2 mai 2021 rata de confirmare cu VOC (variante care îngrijorează) a fost de 67%.

De asemenea, au fost înregistrate și comunicate la INSP 30 de decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care: 27 dintre persoanele infectate cu tulpina britanică (B.1.1.7) și trei cu tulpina braziliană (P.1)

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.