Au fost emise două coduri de caniculă: galben și portocaliu. Lista județelor unde va fi cel mai cald

Foto: pixel2018 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri de caniculă: unul galben și unul portocaliu.

Codurile sunt valabile joi, 11 iulie.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 11 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat

Valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a Moldovei, zona litoralului și local în Transilvania și Maramureș. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 11 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local în Maramureș

În Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local în Maramureș valul de căldură va persista, va continua să se extindă și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Notă: Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele transmise publicului.

Sursa: ANM

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.