Administrația Națională de Meteorologie a emis 3 coduri – unul galben și două portocalii – de vijelii și ploi torențiale.
În unele regiuni vântul va bate și cu 90 km / h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 27 iulie, ora 12:00 – 29 iulie, ora 02:00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza și seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul țării și la munte, apoi din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în sud-vest și sud.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h) și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.
În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 27 iulie, ora 14:00 – 27 iulie, ora 22:00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată.
Zone afectate: jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei.
Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80…90 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…35 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 iulie, ora 03:00 – 28 iulie, ora 22:00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată.
Zone afectate: nordul Olteniei și al Munteniei, Carpații Meridionali și de Curbură.
Local în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: