Atenționarea lui Rafila: Românii ar putea sta izolați 14 zile când călătoresc în străinătate

Alexandru Rafila FOTO: Antena3.ro
Alexandru Rafila FOTO: Antena3.ro

România a depășit media europeană la numărul de infectări la 100.000 de locuitori și se află pe locul trei, după Portugalia și Suedia. 5-6% din testele făcute în zilele de weekend au scos la iveală noi îmbolnăviri, o proporție care a nu a mai fost de la începutul lunii mai.

Reprezentantul României la Organizația Mondială de Sănătate atenționează că dacă acest trend ascendent va continua există posibilitatea ca doar cetățenii din țările UE care se află sub media de infectări ar putea circula fără să stea 14 zile în carantină.

„Trebui să privim cu foarte multă seriozitate și preocupare. Contează și procentul de teste pozitive din total, 6%. Cred că e cel mai mare procent înregistrat până acum, chiar mai mult decât cu o zi în urmă, când aveam 5%.

Depinde foarte mult de noi dacă ajungem la această medie europeană, pentru că, pe viitor, există posibilitatea ca călătoriile între statele membre să fie posibile mai ales acolo unde statele sunt sub media Uniunii Europene. Ele vor fi posibile oricum, dar mă refer la chestiunea legată de izolare.

Cred că toți cetățenii români care își doresc să călătorească în această vară, vor să călătorească în condiții de confort și nu să fie într-un fel sau altul condiționați de această izolare de două săptămâni”, a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.

Profesorul Rafila a mai spus și că gradul de ocupare al secțiilor de Terapie Intensivă „este în trend crescător, chiar dacă suntem în niște limite rezonabile”. Mai exact, dacă în urmă cu aproximativ 10 zile erau în spital în jur de 4.900 de cazuri active, acum sunt 5.700.

„Asta înseamnă că numărul de externări e mai mic decât numărul de cazuri nou înregistrate și respectiv internate în spital”, a spus președintele Societății Române de Microbiologie.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.