AcasăAlegerile editorilorAtenție, vine gerul! Iarna ajunge, în sfârșit, și în România

Atenție, vine gerul! Iarna ajunge, în sfârșit, și în România

-

Meteorologii spun că ultimul weekend al lunii februarie va fi unul dintre cele mai friguroase din întreaga iarnă, cu temperaturi care vor scădea puternic de sâmbătă noaptea şi vor ajunge la -18 grade Celsius la începutul săptămânii viitoare.

După două luni de iarnă neobișnuit de calde, cu puține ninsori și temperaturi ridicate în majoritatea teritoriului, iarna își va intra în drepturi la finalul lunii februarie, care este, tradițional, una dintre cele mai friguroase din an.

„Într-adevăr putem spune că de data asta masele de aer s-au așezat specific iernii, din nefericire cam târziu, dar n-am putea spune că este anormal sau nemaiîntâlnit. Vorbim într-adevar de o masă de aer rece, aer polar, este un semnal pentru că acest weekend va pătrunde pe teritoritul țării noastre”, spun specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Gerul va sosi și în București, unde va fi înregistrată o răcire semnificativă a vremii, cu temperaturi minime sub -7 grade Celsius.

Vremea va fi și mai răcoroasă în Moldova, în special în nordul regiunii, unde temperaturile vor coborî sub -10 grade Celsius. Sâmbătă, în timpul zilei și sâmbătă noapte vor aparea precipitații sub formă de ninsoare, la început în zona Moldovei, iar duminică în cea mai mare parte din țară.

Cerul va fi înnorat în mare parte a țării și se vor semnala precipitații slabe sub formã de ploaie, lapoviță și ninsoare în Oltenia și în Banat și pe arii restrânse în Muntenia, sudul Dobrogei, Crișana și sud-vestul Transilvaniei.

Mai mult, în vestul Carpaților Meridionali, dar și în zona deluroasă din vestul și nord-vestul Olteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar zăpada se va depune.

Ceața va fi prezentă în zonele joase, din sudul țării.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...